UNUIA PĂRĂSIT DE SOȚIE
În disperare şi tăcere
Mulţimi de gânduri negre toarce;
Atât i-a mai rămas: să spere
Că poate... nu se mai întoarce!
Gheorghe BELEI
UNUI CLEPTOMAN
Nu-s prezumţii anodine,
Ci vă spun: e om cu rost
Vede-un lucru că-i pus prost,
Iute-l ia şi-l pune bine.
Gheorghe BELEI
BARZII CONTEMPORANI
Cu un catren subtil, distins,
Să-i critic, poate-aş fi ajuns:
Dar unii sunt de neatins,
Iar alţii sunt de nepătruns.
Gheorghe BELEI
DUPĂ DIVORȚ
Era proastă şi vulgară
Şi-o durea de mine-n cot!
D-aia am şi dat-o-afară...
Cu apartament cu tot!
Gheorghe BELEI
UNUI POET
Amicu-şi duce-ncet, încet,
Un trai de treburi frământat.
În timpul liber, e poet -
(Noroc că-i veşnic ocupat.)
Gheorghe BELEI
|