www.uniunea-epigramistilor.ro



          EPIGRAMA
    E un demon vesel care
    Își înhață prada-n clește
    Și, proptit în trei picioare,
    Cu al patrulea lovește!
                    Mircea Trifu




       Din clasici... (alfabetic, după NUME)







      UTOPIE
Să fiu un fulger, tare mi-ar plăcea,
Să mă cobor din ceruri ca taifunul,
Nu ca să luminez pe cineva,
Ci... ca să mai trăsnesc pe câte unul!
            Ghiocel CONSTANTINESCU

      CONFERINȚĂ DESPRE GERIATRIE
S-a dovedit deci, cu strictețe,
Și leacul crâncenei probleme:
Putem scăpa de bătrânețe,
Murind oleacă mai devreme.
            Ghiocel CONSTANTINESCU

      AUTOEPITAFUL UNUI IPOHONDRU
Pornit pe ultimul meu drum,
Vă-ntreb pe tonul cel mai grav:
Cum, nu mă credeţi nici acum,
C-am fost bolnav?
            Ghiocel CONSTANTINESCU

      IARNA
M-am întrebat de multe ori:
Cum e posibil să se-ntâmple
Ca fulgii ei așa ușori,
Să-mi cadă-atât de greu pe tâmple?
            Ghiocel CONSTANTINESCU

      INDIGNARE
Abil, m-am prefăcut că-l laud,
Că-l felicit şi-l că-l aplaud;
Iar el făcea pe fericitul
La fel de... sincer. Ipocritul!
            Ghiocel CONSTANTINESCU

  

www.uniunea-epigramistilor.ro © Grigore Cotul | Laurențiu Ghiță | Florin Rotaru. Toate drepturile rezervate.