www.uniunea-epigramistilor.ro



          EPIGRAMA
    E un demon vesel care
    Își înhață prada-n clește
    Și, proptit în trei picioare,
    Cu al patrulea lovește!
                    Mircea Trifu




       Din clasici... (alfabetic, după NUME)







      IDILĂ PE LITORAL
S-a dăruit pe undeva
Unui arab, c-avea maşină.
Şi parcă i-a mai dat ceva,
Că prea făcea... penicilină.
            Gheorghe PENCIU

      MARIAJ
Tandră şi cu gura mică,
Ne-a fost dat şi nu în van,
Eu s-o iau de "păpuşică",
Ea, pe mine, de fazan.
            Gheorghe PENCIU

      UNEI COLEGE CU ACELAȘI NUME CA AL MEU
După nume, s-ar părea
C-ar fi jumătatea mea.
La volum, dacă ne iei,
Eu sunt jumătatea ei!
            Gheorghe PENCIU

      UNUI AJUNS
Ca ministru, bine spus,
A ajuns destul de sus,
Dar ca om de caracter,
A rămas tot la parter.
            Gheorghe PENCIU

      SOȚIEI MELE, APROPO DE STATURA MEA MICĂ
Deşi-s cam mărunţel de stat,
Tot n-am rămas neînsurat;
M-a luat o fată-aşa cum sunt...
C-avea nevoie de mărunt.
            Gheorghe PENCIU

  

www.uniunea-epigramistilor.ro © Grigore Cotul | Laurențiu Ghiță | Florin Rotaru. Toate drepturile rezervate.