www.uniunea-epigramistilor.ro



          EPIGRAMA
    E un demon vesel care
    Își înhață prada-n clește
    Și, proptit în trei picioare,
    Cu al patrulea lovește!
                    Mircea Trifu




       Din clasici... (alfabetic, după NUME)







      NUNTA DE AUR
Cum am trăit o viaţă împreună
(A şi trecut jumatea unui veac)
Eu îi urez soţiei noapte bună!
Că de făcut nu pot să i-o mai fac.
            Ioan POP

      TRANZIȚIA
Cum răsturnat-am dictatura,
Democraţia-i foarte mare
Şi-ntreg poporul cască gura,
Dar nu-i dă nimeni de mâncare.
            Ioan POP

      MITING APROBAT
Că-s opozant eu nu ascund
Şi demonstrez în piaţa mare,
Iar de sus-puşi mă doare-n fund!
C-am încasat nişte picioare.
            Ioan POP

      EXPLICAȚIE
C-atâţia morţi sunt nu mă mir
Şi soarta n-ai cum s-o împiedici,
Când drumul către cimitir
E presărat cu-atâţia medici.
            Ioan POP

      DUBLU PROFESIONAL
Cei ce m-au apreciat
Nu au o părere clară:
Unii zic că-s încuiat,
Alţii, că-s pe dinafară!
            Ioan POP

  

www.uniunea-epigramistilor.ro © Grigore Cotul | Laurențiu Ghiță | Florin Rotaru. Toate drepturile rezervate.