SCHIMBARE LA GUVERN
Când guverne fac rocadă,
Primul lucru ce-i posibil,
E ca noul şef să-l vadă
Pe… portar, incompatibil.
Gențiana Gabriela GROZA
DE ZIUA ÎNDRĂGOSTIŢILOR
Cunoscându-se în gară,
Îndelung s-au sărutat;
În tramvai se cununară,
În metrou au divorţat.
Gențiana Gabriela GROZA
„CALITATEA” PANTOFILOR
Mi s-a spus că-i marfă bună,
Să n-am grijă, garantat!
M-au ţinut cinci ani şi-o lună...
Fi’ndcă nu i-am incălţat.
Gențiana Gabriela GROZA
|