EU ȘI EROUL NECUNOSCUT
Cum sta pe soclu am văzut
Ne-asemănăm destul de bine:
El chipeş şi frumos ca mine,
Eu - ca şi el - necunoscut!
Aurel IORDACHE
UNUI PISC LITERAR
Ai remarcat că fug de tine...
Confirm şi nu de circumstanţă.
Dar ca s-apreciezi mai bine
Un pisc, îţi trebuie distanţă!
Aurel IORDACHE
AMINTIRI DIN COPILĂRIE
Când văd vreodată un ţăran la masă
Mâncând o supă de găină grasă,
Deduc imediat care-i pricina:
Ori e bolnav ţăranul, ori găina!
Aurel IORDACHE
EPIGRAF PE STATUIA MEA
Din ce m-am vrut nimica nu e
Şi, totuşi, am muncit intens.
Abia acuma, ca statuie,
Dau circulaţiei... un sens.
Aurel IORDACHE
EPITAF UNUI DECĂZUT
Deşi-ngropat de azi de dimineaţă,
Colegul meu e totuşi norocos:
În groapa lui e mai la suprafaţă,
Că-n viaţă lunecase... mult mai jos.
Aurel IORDACHE
|