www.uniunea-epigramistilor.ro



          EPIGRAMA
    E un demon vesel care
    Își înhață prada-n clește
    Și, proptit în trei picioare,
    Cu al patrulea lovește!
                    Mircea Trifu




       Din clasici... (alfabetic, după NUME)







      MOTIV DE DIVORȚ
Cum ajuns-au la insulte
Este simplu să-mi explic:
Dânsa îi făcea cam multe,
Însă dânsul mai nimic.
            Nelu IONESCU-QUINTUS

      UNEI FOSTE ATLETE
Cu succesele în gând
Şi-un nestăvilit elan,
Chiar şi-acum, din când în când,
Tot mai sare... câte-un an!
            Nelu IONESCU-QUINTUS

      DISCIPLINA
Pentru viaţă, un tezaur,
Pentru oameni, giuvaier,
Disciplina e de aur,
Mai ales când e de fier.
            Nelu IONESCU-QUINTUS

      EPIGRAMA
După sens şi parametri,
Epigrama e un meci
Cu un "unsprezece metri"
În minutul nouăzeci!
            Nelu IONESCU-QUINTUS

      BASTARDUL
Se umflă-n pene când discută
"La un pahar" pe undeva,
Că are-o mamă cunoscută,
Iar tatăl este "cineva"!
            Nelu IONESCU-QUINTUS

  

www.uniunea-epigramistilor.ro © Grigore Cotul | Laurențiu Ghiță | Florin Rotaru. Toate drepturile rezervate.